Persoanele care au permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la obținerea unei noi categorii pentru vehicule cu transmisie automată, vor avea dreptul de a conduce și vehicule cu transmisie manuală din categoriile respective. Prevederile sunt incluse într-un proiect adoptat miercuri de Guvern, transmite IPN.
Prin aceeași decizie, a fost simplificată procedura de obținere a dreptului de a conduce vehicule din subcategoria A1 (motocicletă ușoară). Posesorii de permise pentru categoria B, cu o vechime de cel puțin doi ani, vor trebui să treacă un curs complet de instruire practică pentru subcategoria A1, fiind scutiți de pregătirea teoretică suplimentară și de examinarea ulterioară, atât teoretică, cât și practică.
De asemenea, la obținerea dreptului de a conduce vehicule din una dintre categoriile valabile, se va obține din oficiu dreptul de a conduce vehicule din subcategoria AM (moped), fără necesitatea de a elibera un nou permis.