Instituirea unei conduceri provizorii la Moldovagaz ar fi o alternativă, ministru

Ministrul energiei, Victor Parlicov, consideră că o soluție alternativă pentru deblocarea situației de la Moldovagaz ar putea fi instituirea unei conduceri provizorii de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Totuși, ministrul speră ca situația să fie rezolvată fără a fi necesare modificări legislative, transmite IPN.

„Sigur că, dacă nu vom reuși și nu va exista o soluție în acest sens, va trebui să căutăm soluții alternative. Și o soluție alternativă ar fi instituirea unei conduceri provizorii din partea ANRE, dacă întreprinderea nu poate. Asta prevede proiectul, dar el urmează să treacă de Parlament, urmează să fie discutat. Încă nu a fost înregistrat. Totuși, ne dorim și sperăm să deblocăm situația fără a fi nevoie de a interveni la lege”, a declarat ministrul pentru presă.

Consiliul de Administrație al Moldovagaz este un organ colegial format din 9 membri, desemnați la propunerea principalilor acționari, dintre care cinci membri reprezintă Concernul rus Gazprom. Ministerul Energiei l-a nominalizat pe Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului, iar pe Vadim Ceban pentru cea de vicepreședinte, în timp ce Eduard Calancea și Radu Mandraburca au fost propuși ca membri. La 25 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului de Observatori, ar fi trebuit să fie stabilită noua componență a conducerii întreprinderii, inclusiv președintele. Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori, menționează că partea rusă nu a transmis încă procesul-verbal al ședinței, deși acest lucru trebuia realizat în termen de 5 zile. În consecință, aprobarea noilor membri ai Consiliului de Administrație este blocată.

Potrivit lui Tofilat, Moldovagaz trebuie să facă achiziții pentru iarnă, dar procesul este blocat din cauza că nu are cine lua decizii. Acesta a propus ca la întreprindere să fie instituită o administrare externă, pentru ca țara să nu rămână fără gaze. Un proiect de lege în acest sens a fost expediat Parlamentului.

TOATE ȘTIRILE

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.