În turul al doilea, bătălia se dă pentru alegătorii lui Renato Usatîi, opinii

Pentru ca Maia Sandu să obțină victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, este necesară o mobilizare masivă a diasporei și o campanie eficientă a candidatei PAS în interiorul țării. Comentatorul politic Ion Tăbîrță afirmă că este puțin probabil ca Renato Usatîi (care a obținut al treilea cel mai bun rezultat în turul întâi al alegerilor – 13,79%, n.r.) să îi ofere susținerea sa Maiei Sandu. De asemenea, expertul comunității Watchdog.MD, Valeriu Pașa, susține că bătălia în turul al doilea de scrutin se dă pentru voturile lui Renato Usatîi, transmite IPN.

Valeriu Pașa califică drept „specific” electoratul lui Renato Usatîi și spune că este greu de prognozat unde vor merge cele 13,79% din voturi pe care le-a obținut Usatîi în primul tur. „Bătălia mare se dă pentru alegătorii lui Renato Usatîi. Miza pentru acest electorat este Stoianoglo, pentru că, firesc, oricine este la guvernare un mandat îi vine mai greu să atragă electorat din opoziție. Dar rămâne de văzut, pentru că electoratul lui Renato Usatîi este specific. Al doilea bazin sunt cei care nu au venit la vot. Există loc pentru o creștere a prezenței la urne în diaspora. De exemplu, la turul al doilea al alegerilor din 2020, în Italia au votat 80 de mii de oameni, acum au votat 60 de mii. Rezervă mai este. Cu referire la Rusia, realitatea este că diaspora noastră în Rusia a scăzut mult, iar interesul celor rămași este mic. În Rusia nici măcar nu s-au epuizat cele 10 mii de buletine de vot”, a spus expertul Watchdog.MD în cadrul emisiunii „În Profunzime”, la ProTV Chișinău.

Comentatorul Ion Tăbîrță spune că doar o mobilizare exemplară a diasporei la vot și o campanie reușită a Maiei Sandu până pe 3 noiembrie i-ar putea aduce actualei președinte un nou mandat. „Electoratul lui Renato Usatîi, cel mai probabil, se va diviza. Dacă ne amintim de anul 2020, chiar dacă Renato Usatîi a făcut un apel să fie votată Maia Sandu, electoratul lui s-a divizat. Nu cred că Renato Usatîi va mai veni cu un astfel de mesaj. Dacă vin mai mulți alegători în turul doi, rezerva este pentru Maia Sandu. În anul 2020 Maia Sandu a câștigat peste 900 de mii de voturi. Acum, cu o mobilizare extraordinară, ar mai avea nevoie de 150 de mii de voturi. Dar asta înseamnă o mobilizare pe exterior și o campanie bună pe interior”, a spus comentatorul politic.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a obținut 42,49% din voturi. Pe locul doi s-a plasat candidatul susținut de Partidul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din voturi.

TOATE ȘTIRILE

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.