lie Muncescu, un tânăr agricultor din inima Moldovei, își dorește ca cei din breasla lui să se poată dezvolta și prospera: „Visez la o țară în care munca noastră, a celor care trăim din agricultură, să fie apreciată și sprijinită.”
El crede că produsele moldovenești merită recunoaștere la nivel mondial, datorită gustului și calității lor excepționale. Agricultorul afirmă că Europa poate oferi oportunități valoroase țării noastre.
„Europa ne poate aduce exact asta – acces la piețe noi, la tehnologii moderne, și la resurse care să ne ajute să creștem”, susține Ilie Muncescu.
Acest acces nu înseamnă doar dezvoltarea afacerilor, ci și crearea unor locuri de muncă sustenabile, care să îi permită lui și colegilor săi să rămână în Moldova și să contribuie la viitorul țării.
„Împreună putem semăna stabilitate și prosperitate, ca mai apoi să strângem o roadă bună”, afirmă Ilie.
Acest video a fost realizat in cadrul proiectului InfoTrust Alliance – Moldova, implementat de către GIZ Moldova, finanțat de către Ministerul Federal de Externe al Germaniei.