Home Societate Grădiniţă modernă, cu camere de supraveghere, deschisă la Chișinău, cu bani europeni

Grădiniţă modernă, cu camere de supraveghere, deschisă la Chișinău, cu bani europeni

by Editor Editor

Fiind mamă a trei copii şi înţelegând necesităţile copiilor, dar şi ale părinţilor, Ecaterina Delimarschi din Ungheni a decis să deschidă o grădiniţă privată în oraş. Până a ajunge să-i dea un nume – „Little Mark” au urmat luni de muncă şi căutarea unui spaţiu potrivit, care să fie adaptat cerinţelor unei grădiniţe – cu bucătărie, săli de joacă, grupe pentru activităţi şi dormitoare.

A început afacerea în familie, cu forţele proprii, iar ulterior a decis să caute finanţare externă, pentru a se dezvolta, şi a gasit-o în cadrul Programului „Start pentru Tineri”, gestionat de ODA.

A obţinut un grant nerambursabil în valoare de 200 000 lei pe care l-a investit în electrocasnice pentru bucătărie, paturi retractabile, şi alte utilaje necesare. În prezent, grădiniţa are patru grupe şi este frecventată de micuţi cu vârstele cuprinse între 7 luni şi 5 ani.

„Fiind mamă a trei copii, la crearea proiectului, am decis să încercăm să facem o grădiniță modernă, cu camere video, unde părinții pot vedea în regim online ceea ce face copilul. Am încercat să o dotăm cu spații de joacă, cu teren destul de mare afară. Avem două terenuri, unul pentru copii, pentru bebeluși de la 7 luni până la 2 ani și alt teren pentru copii de la 2 ani şi până la 5. Grupe moderne, zonă de cinema avem, zona cu Lego, cu biluțe, zona de Barbie, o mini sală de sport pentru copii”, spune cu mândrie Ecaterina Delimarschi.

Antreprenoarea spune că a reuşit să obţină succes, iar asta a motivat-o să se extindă, iar în curând să mai deschidă alte două grădiniţe, la care la fel, este convinsă că va apela la fonduri europene.

Datorită faptului că grădinița pe care am deschis-o, prima locație, este una de succes și avem doar părinți mulțumiți, suntem încă la deschiderea altor două proiecte noi. Cei care doresc să deschidă o mică afacere, trebuie doar să înceapă, iar ceea ce îți dorești, obții, doar trebuie putere, răbdare și treptat, totul devine frumos”, spune încrezătoare Ecaterina Delimarschi.

You may also like

Leave a Comment