Home Electorala 2024 Eu pot fi președintele tău! Tudor Ulianovschi

Eu pot fi președintele tău! Tudor Ulianovschi

by Editor Editor

Dintre cei 11 candidați care au reușit să adune semnăturile necesare din partea alegătorilor, doar unul va prelua conducerea țării pentru următorii patru ani. Decizia va fi luată la urne pe 20 octombrie. Agenția de presă IPN îți oferă o prezentare detaliată a fiecărui concurent electoral la alegerile prezidențiale, incluzând traseul lor profesional și personal, funcțiile deținute, veniturile și averile declarate, precum și promisiunile pentru viitorul Republicii Moldova. Cunoaște candidații, alege responsabil!

Tudor Ulianovschi candidează independent la funcția de președinte al Republicii Moldova.

S-a născut în data de 26 mai 1983, în orașul Florești. Este diplomat de carieră şi fost ministru al afacerilor externe.

În perioada 2005-2014 a deținut mai multe funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău. Din 2014 și până în 2016, a fost viceministru, responsabil inclusiv pentru diplomația economică, relații economice internaționale și relații bilaterale.

Între anii 2016-2018, a deținut funcția de ambasador al Republicii Moldova în Elveția și Liechtenstein și reprezentant permanent al țării în Oficiul ONU de la Geneva și OMC.

Din ianuarie 2018 și până la demisia Guvernului Filip, în vara anului 2019, a fost ministru al afacerilor externe și integrării europene.

În declarația de avere pentru anul 2023 indică un salariu de 220 de mii de dolari canadieni (2,83 milioane de lei), de la Grasshopper Energy Canada. Soția candidatului a obținut 42 de mii de dolari canadieni (542 de mii de lei) pentru servicii juridice. La venituri pentru anul trecut sunt trecute și alocațiile pentru copii: 100 de mii de lei în Republica Moldova și 5400 de euro în România.

Familia Ulianovschi are în proprietate un apartament de 151 de metri pătrați, cumpărat în 2019, care ar valora peste un milion de lei. În declaraţia de avere, Tudor Ulianovschi nu indică terenuri sau mașini, în schimb declară mai multe conturi bancare deschise în țară și peste hotare, cu peste 810 mii de lei. Candidatul la preşedinţie are şi două credite, a câte 300 de mii de lei, contractate anul trecut cu o rată a dobânzii de 5%, scadente în 2030.

În mesajul său de lansare în campania prezidenţială, Tudor Ulianovschi a declarat că, împreună cu echipa, poate construi Moldova demnă și prosperă. „Republica Moldova are nevoie de schimbare, de fețe noi în fruntea țării, de oameni credibili și competenți, cărora le pasă de nevoile cetățenilorˮ, afirmă candidatul.

Acesta a dat asigurări că, dacă va fi ales președinte al Republicii Moldova, va apăra Constituția, va asigura pacea și securitatea, va promova o politică externă echilibrată, care să deschidă noi piețe de desfacere pentru produsele moldovenești și să reducă datoria publică.

Imediat ce va deveni președinte, se angajează să numească în funcție un consilier prezidențial responsabil de monitorizarea procesului privind negocierea cu UE.

Candidatul optează pentru educație și medicină de calitate, pentru grădinițe, școli, universități și spitale cu infrastructură modernă.

Fiind tată a trei copii, spune că știe care sunt cheltuielile pentru întreținere și problemele cu care se confruntă părinții. De aceea, o primă inițiativă pe care o va elabora în calitate de președinte sunt alocațiile pentru toți copiii țării, până la 18 ani, după modelul României. Suma lunară ar trebui să fie de până la 1000 de lei, echivalentul a 50 de euro. Bani publici pentru asta sunt, dar este nevoie de gestionare corectă și eficientă, spune Ulianovschi.

Candidatul constată că cele mai multe grădinițe se confruntă cu o lipsă acută, dar și cu o fluctuație masivă de personal, din cauza salariilor foarte mici. Educatorii, îngrijitorii și bucătarii migrează fie la privat, unde lefurile sunt mai mari, fie pleacă la muncă în străinătate. Tudor Ulianovschi consideră că angajații din educație trebuie să fie sprijiniți nu doar prin salarii mai mari, ci și prin scutiri de taxe și impozite, astfel încât să facă față facturilor și traiului de zi cu zi.

În buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie Tudor Ulianovschi este pe poziţia a 10-a.

You may also like

Leave a Comment