Home Economie Datoria externă brută a țării a totalizat în primul semestru 9,7 miliarde de dolari

Datoria externă brută a țării a totalizat în primul semestru 9,7 miliarde de dolari

by Editor Editor

În primul semestru al anului curent, datoria externă brută a Republicii Moldova a scăzut cu 3,7% și a totalizat 9 741,01 milioane de dolari. Raportată la Produsul Intern Brut, datoria externă alcătuiește 56,7% (minus 4,5 puncte procentuale față de 31 decembrie 2023), transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.

Datoria externă pe termen lung deține în continuare cea mai mare pondere în totalul datoriei externe (73,7%).

Datoria externă publică a reprezentat 37,1% din totalul datoriei externe, iar cea privată –62,7%.

Conform datelor preliminare, în trimestrul II 2024, deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova a totalizat -697,87 milioane de dolari, majorându-se cu 80,4% față de perioada similară a anului 2023, în special pe seama creșterii deficitului comerțului exterior cu bunuri și scăderii excedentului veniturilor primare. Raportul dintre deficitul contului curent și PIB a fost de 16,6%, cu 6,9 puncte procentuale, mai mare față de cel consemnat în trimestrul II 2023.

You may also like

Leave a Comment