Anti-ratingul mai multor persoane din PAS a tras referendumul în jos, Ștefan Gligor

Rezultatul „la limită” obținut la referendum a fost cauzat de greșelile PAS și de finanțarea masivă din partea Rusiei. Concluzia îi aparține președintelui Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, care pune responsabilitatea rezultatului slab de la referendum pe incapacitatea guvernării PAS de a reforma justiția și instituțiile de drept. În același context, deputatul PAS, Vasile Grădinaru, afirmă că persoanele care au organizat schema de corupere a alegătorilor vor fi sancționate penal, iar cetățenii care au acceptat bani în schimbul votului vor fi amendați, transmite IPN.

Președintele Partidului Schimbării spune că guvernarea PAS trebuie să-și asume responsabilitatea pentru rezultatul referendumului. Greșelile comise în procesul de guvernare au determinat cetățenii să dea un vot de blamare Partidului Acțiune și Solidaritate, iar imaginea compromisă a unor lideri PAS a influențat negativ rezultatul referendumului.

„Rezultatul referendumului înseamnă un singur lucru: guvernării i-a fost dată o palmă pentru toate eșecurile înregistrate în ultimii patru ani. E vorba de politica de cadre, proiectele legislative neconsultate cu opoziția și societatea, putem vorbi de un eventual eșec al reformei justiției, un eșec cert al promisiunilor de a face dreptate. Patru ani dificili de mandat și trei ani de guvernare PAS s-au transformat într-o continuă știre negativă, a spus președintele Partidului Schimbării în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit lui Ștefan Gligor, anti-ratingul mai multor persoane din PAS au tras acest referendum în jos. „E greu să obții un rezultat bun. Pe de o parte, există eșecuri multe și convingătoare ale guvernării, pe de altă parte, există o finanțare masivă din partea Federației Ruse, pe care organele nereformate pe răspunderea PAS nu au știut s-o oprească”, a mai spus președintele Partidului Schimbării.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că poliția luptă cu fenomenul coruperii alegătorilor, distrugând mai multe rețele prin care cetățenii erau determinați să-și dea votul pentru bani. Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a precizat că persoanele care au acceptat bani de la gruparea Șor în schimbul votului vor fi sancționate.

„Cei care sunt organizatorii acestor cumpărări masive de voturi sunt subiecți ai infracțiunilor prevăzute de Codul Penal și vor fi cercetați penal. Cei care acceptă remunerarea în schimbul votului vor fi investigați conform Codului Contravențional pentru faptul că și-au vândut votul și riscă de la 25 000 la 37 500 lei amendă. Toți trebuie să știe că a lua 400 de lei pentru a vinde viitorul Republicii Moldova nu doar că este necreștinește, dar este și ilegal și vor fi sancționați. Deja 500 de procese verbale au fost întocmite, iar informația s-a răspândit în grupurile acestor participanți și ei au început masiv să fugă din grupuri”, a spus deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, spune că acțiunile poliției de destructurare a rețelei de corupere a alegătorilor sunt tardive. Acesta a criticat modul în care oamenii legii încearcă să combată fenomenul coruperii electorale. „Cum a fost posibil acest proces de creare a unei rețele infracționale în care participă un sfert de milion de oameni? Acest proces cred că n-a început cu două zile în urmă, ci cu un an în urmă. Cum a fost posibil ca acest proces să meargă nestingherit și MAI s-a trezit să facă percheziții după primul tur de alegeri când rezultatele pe mulți i-au șocat? Toate informațiile despre coruperea alegătorilor au venit din presă, nu de la organele de urmărire penală. Ce se face acum nu va avea niciun impact. Este greu de imaginat că poți aplica amenzi la 300 de mii de oameni. Multe amenzi vor fi contestate în instanța de judecată. Despre dosarele penale despre care a vorbit Viorel Cernăuțeanu, eu nu văd nicio sentință de condamnare mai devreme de 3-4 ani. Eu nu cred că e posibil ca 300 de mii de oameni să primească bani și poliția să nu știe despre asta. Conferința lui Cernăuțeanu avea sens în luna iunie, dar oamenii au fost lăsați nestingheriți”, a mai spus ex-președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Joi, șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că 138 de mii de persoane au primit transferuri financiare pentru a influența rezultatului votului de duminică. Potrivit lui Cernăuțeanu, în perioada septembrie-octombrie, oamenii legii au documentat transferuri de până 39 milioane de dolari destinate compromiterii rezultatului alegerilor.

TOATE ȘTIRILE

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.