Home Politică Acuzații de crimă împotriva lui Renato Usatîi

Acuzații de crimă împotriva lui Renato Usatîi

by Editor Editor

Activistul Pavel Grigorciuc spune că Renato Usatîi, fost primar de Bălți și candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, este un criminal care ar trebui să fie condamnat pe viață, pentru organizarea unui atentat asupra unui om de afaceri și a cel puțin două crime.

Într-o conferință de presă la IPN, Pavel Grigorciuc a spus că este vorba despre atentatul asupra lui German Gorbunțov, organizat la Londra în anul 2012. El afirmă că studiat materialele dosarului și că vina lui Usatîi este demonstrată, dar, loc să fie trimis în judecată, Usatîi a fost eliberat de răspunderea penală.

Potrivit lui Pavel Grigorciuc, martorii din dosar, care au trecut și testul la poligraf, descriu cu amănunte cum a fost transmisă arma din care s-a tras în German Gorbunțov. Chiar dacă unul dinte ei a renunțat mai târziu la declarațiile pe care le-a făcut, acestea au rămas documentate.

„Usatîi i-a folosit pe Ghenadie Vekiu, cunoscut și sub numele de „Clifford”, și pe Oleg Timoșenko, liderul interlop „Timoha”, ca intermediari pentru organizarea acestei crime, pe care ulterior i-a ucis”, a declarat Pavel Grigorciuc. Potrivit activistului, killerul trimis să îl omoare pe omul de afaceri German Gorbunțov se află într-o închisoare din România, unde își ispășește pedeapsa pentru un alt atentat.

Pavel Grigorciuc mai spune că, în pofida mărturiilor din materialele cauzei, la 30 august 2022, procurorul Igor Demciucin l-a scos pe Usatîi de sub urmărire penală. „Doar trei luni mai târziu, Demciucin a primit o funcție înaltă de prim-adjunct al procurorului general al Moldovei. Un simplu procuror, la trei luni după scoaterea lui Usatîi din dosarul penal privind tentativa de asasinat asupra lui Gorbunțov, devine al doilea om din procuratura condusă de Maia Sandu”, a declarat Pavel Grigorciuc.

Până la ora difuzării știrii, nici Renato Usatîi, nici stafful său electoral nu a comentat acuzațiile aduse de Pavel Grigorciuc.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

You may also like

Leave a Comment