Oamenii legii au destructurat o schemă de șantaj între deţinuţii penitenciarului din Cricova. Trei pușcăriași au pretins de la altul peste 33.000 de lei, după ce au jucat cărţi pentru bani. O parte din sumă a fost transferată pe conturi bancare de către rudele bărbatului şantajat. Înainte de a efectua un alt transfer, acestea au depus o plângere la poliție, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cei trei deţinuţi l-au bătut și forțat să joace cărţi pentru bani, în pofida interdicției din penitenciar. Astfel, pe parcursul acestui an, indivizii au obținut, prin transfer bancar, peste 23.000 de lei, ca primă tranşă de la rudele persoanei şantajate. Urma a doua, de peste 10.000 de lei, pentru bugetul comun al grupului criminal organizat din care făceau parte toți trei deținuți, precizează IGP. Totuși, una din rudele persoanei șantajate, care muncea în afara țării și transfera banii la solicitarea acesteia, a depus plângere la revenire în Moldova.
În timpul descinderilor la cei trei condamnați, au fost ridicate telefoane mobile și cartele telefonice, care ar fi fost folosite în schema de șantaj. O cartelă a fost înghițită de un pușcăriaș percheziționat. Oamenii legii au găsit la deţinuţi şi substanțe care sunt interzise în penitenciar, dar și acestea urmează a fi supuse expertizării.
Bărbatul şantajat a fost transferat într-un alt penitenciar, pentru a-i fi asigurată securitatea. Iar cei trei deținuți, cu vârste de 24, 28 și 36 de ani, vor fi mutați de la penitenciarul din Cricova într-unul din Chișinău, pentru continuarea investigațiilor. Indivizii își ispășesc pedeapsa pentru omor și cauzare de vătămări corporale care au dus la deces. Deținutul cu cel mai lung termen de detenție, de 17 ani, a fost condamnat în 2011 și avea rolul neoficial de „supraveghetor” al unui bloc locativ din penitenciar în cadrul grupului infracțional, notează surse din poliție.
A înghițit cartela telefonică. Schemă de șantaj la penitenciarul din Cricova
1