Home Politică 18 bănuiți în dosarul de corupție de la Primăria Orhei. Patru dintre ei au fost reținuți

18 bănuiți în dosarul de corupție de la Primăria Orhei. Patru dintre ei au fost reținuți

by Editor Editor

Optsprezece funcționari publici, printre care primarul și viceprimarul municipiului Orhei, dar și arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați astăzi de către ofițerii Centrului Național Anticorupție. Patru dintre aceștia au fost reținuți. Acțiunile au avut loc într-o cauză penală pornită pentru corupere pasivă și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, transmite IPN.

Potrivit faptelor investigate, mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Orhei ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin. Banii erau de la diferite persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice, precizează CNA.

Totodată, suspecții ar fi acceptat și primit remunerații ilicite pentru a susține anumite formațiuni și persoane politice, dar și pentru participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice.

În spațiul public s-a vehiculat că a fost reținut primarul și viceprimarul municipiului Orhei, informație infirmată de CNA.

You may also like

Leave a Comment