Home Societate 232 de granturi pentru doctoranzi, asigurate de stat în acest an academic

232 de granturi pentru doctoranzi, asigurate de stat în acest an academic

by Editor Editor

În acest an academic, statul finanțează 232 de granturi pentru studiile superioare de doctorat științific și profesional, dintre care 224 pentru doctoratul științific. Grantul doctoral include bursa individuală și costurile pentru programul de studii avansate și pentru programul de cercetare sau creație artistică”, transmite IPN.

Guvernul a aprobat planul de admitere la studii superioare de doctorat, ciclul II cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2024-2025. Ministerul Educației și Cercetării precizează că granturilor sunt acordate pe baza unei competiții de proiecte științifice între școlile doctorale ale instituțiilor de învățământ superior.

„Granturile vor fi acordate în șase domenii prevăzute de nomenclatorul specialităților științifice, precum științele naturii – 29, științe inginerești și tehnologii – 11, științe medicale – 70, științe agricole – 7, științe sociale și economice – 73, științe umaniste – 38”, a declarat Nadejda Velișco, secretar general al Ministerului.

Planul de admitere la studii de doctorat include patru locuri cu finanțare de stat pentru cetățenii străini, conform tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

You may also like

Leave a Comment