2
Circulația rutieră în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale va fi sistată de Ziua Națională a Vinului. Restricțiile vor fi aplicate începând cu 4 octombrie, ora 16.00, până luni dimineața, transmite IPN.
Șoferii nu vor putea circula pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Alexandr Pușkin și Maria Cebotari.
Va fi suspendat traficul și pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni, pe tronsonul cuprins între străzile Columna și 31 August 1989. Zona va fi închisă pentru transport de sâmbătă dimineața până luni.
Transportul public care traversează centrul orașului va circula în weekend pe străzile adiacente.
Ziua Națională a Vinului, ajunsă la a XXIII-a ediție, va fi marcată în zilele de 5 și 6 octombrie.