Peste 340 de copii au fost transferați la o școală mai mare, unde învață cel puțin 50 de elevi. Părinții acestora vor primi lunar alocații financiare de 1000 de lei. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat lista beneficiarilor, urmând ca plata să se facă începând cu luna următoare după depunerea cererii, transmite IPN.
Banii vor putea fi ridicați la oficiile poștale din țară. Alocația se acordă pe un termen de doi ani, exceptând lunile iunie-august, iar sumele sunt neimpozabile.
Ministerul Educației și Cercetării menționează că transferul elevilor din școlile mici în școli mai mari aduce mai multe beneficii. Copiii vor avea acces la laboratoare mai bine echipate și la cabinete școlare dotate cu echipamente moderne, vor putea frecventa biblioteci mai mari și utiliza o gamă mai largă de materiale didactice. De asemenea, o școală mai mare oferă mai multe oportunități academice și un nivel mai ridicat de instruire.