5
Meteorologii anunță ploi însoțite de descărcări electrice, pe arii extinse, periodic averse. Codul Galben de instabilitate atmosferică este emis pentru 5 octombrie, de la ora 18.00, și se va menține până la amiaza zilei de luni, transmite IPN.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat precizează că în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-49 l/m2. Izolat se prevăd intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.
Temperaturile în această perioadă vor atinge maxime cuprinse între +21..+25°C. La nord va fi mai rece, până la +20°C. Minimele noaptea vor fi cuprinse între +10..+15°C, doar duminică va fi mai cald, între +13..+18°C.