Home Societate Cutremur, incendiu și consecințe ale unui accident nuclear. Toate într-o zi, în cadrul unor aplicații la Ștefan Vodă

Cutremur, incendiu și consecințe ale unui accident nuclear. Toate într-o zi, în cadrul unor aplicații la Ștefan Vodă

by Editor Editor

Aplicații complexe de protecție civilă au fost desfășurate în raionul Ștefan Vodă. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a simulat un cutremur, iar potrivit scenariului, au fost raportate incendii, distrugeri majore ale clădirilor, fiind înregistrate deteriorări ale liniilor de comunicații, dar și de electricitate și gaze naturale, transmite IPN.

Potrivit scenariului, au fost ridicate pe alertă serviciile de urgență, fiind convocată Comisia Situațiilor Excepționale, în vederea managementului forțelor și mijloacelor implicate în ameliorarea situației create. Formațiunile protecției civile, de comun cu serviciile de urgență, au intervenit în mai multe locații simulate pentru a realiza misiunile planificate, fiind ghidați și instruiți de specialiștii IGSU.

În cadrul aplicațiilor, formațiunile protecției civile au fost instruite să intervină la lichidarea unui incendiu raportat în incinta clădirii Casei de Cultură Ștefan Vodă. Aici, au fost întreprinse măsuri de stingere a flăcărilor, de evacuare și salvare a persoanelor blocate, iar serviciul medical a acordat primul ajutor calificat victimelor.

Scenariul a prevăzut și producerea unui accident nuclear într-o țară vecină. În consecința acestuia, specialiștii au fost implicați în procesul de informare a populației despre riscul apropierii unui nor radioactiv spre teritoriul țării noastre. De asemenea, în cadrul situației simulate forțele protecției civile și serviciile responsabile au coordonat repartizarea iodurii de potasiu cetățenilor pentru evitarea contaminării acestora.

You may also like

Leave a Comment