Populația municipiului Chișinău reprezintă peste 27% din populația țării. Totodată, 60% din valoarea Produsului Intern Brut este realizat în Chișinău, iar 55% din toată producția industrială a țării, de asemenea, este concentrată în capitală. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, menționează că diferența PIB dintre Chișinău și restul țării este de patru ori și aceasta se accentuează în fiecare an, transmite IPN.
„În afară de municipiul Chișinău, oameni angajați în sectorul real al economiei nu prea sunt. Doar 40% în afara Chișinăului. 60% sunt aici concentrați. În Chișinău sunt de 2,4 ori mai mulți salariați decât media pe republică. Șansa unui moldovean de a se angaja în Chișinău este mai mare decât în oricare altă parte a țării”, a remarcat expertul.
Vorbind despre cifra de afaceri a întreprinderilor din Chișinău, Veaceslav Ioniță a spus că în acest an, probabil, se va apropia de 500 de miliarde de lei. „Media cifrei de afaceri pe cap de locuitori este de 6 ori mai mare în Chișinău decât în restul țării”, a spus expertul.
Cât despre populația municipiului, Veaceslav Ioniță a menționat că în 2024 estimativ va atinge cifra de 665 de mii de persoane sau 27,5% din populația țării. „Vorbim de populația care este înregistrată oficial că locuiește în Chișinău. În municipiu sunt încă mulți alții care nu au reședință, dar învață și lucrează aici. Are și Chișinăul migrație, însă, spre deosebire de alte localități, în capitală migrația externă este compensată de migrația internă. Pleacă și din Chișinău, în special tinerii, dar vin foarte mulți, în special tineri, din alte orașe și sate ale țării. În 2-3 ani, în Chișinău va fi 30% din populația țării. Unul din trei cetățeni ai Republicii Moldova va fi în capitală”, a spus expertul.
Veaceslav Ioniță a mai declarat că municipiul Chișinău este cu câțiva ani mai tânăr decât restul țării. „Satele noastre sunt bătrâne, orașele la mijloc, iar municipiul Chișinău – tânăr”. Cu referire la sectorul locativ, economistul a spus că din 10 metri pătrați care se construiesc în prezent în Republica Moldova, 7 metri sunt în Chișinău, iar 3 metri – în restul țării.