55,1% din cetățeni ar putea vota la referendum pentru modificarea constituției, iar 34,5% – împotrivă, arată un nou sondaj realizat de compania sociologică CBS Research, la comanda WatchDog.MD. Studiul a fost realizat între 11 și 16 octombrie și a fost prezentat la o conferință de presă la IPN.
Conform sondajului, numărul respondenților care nu au decis cum să voteze este de 7,9 la sută, iar 2,4% nu au răspuns la întrebarea dacă sunt sunt sau nu de acord pentru schimbarea legii supreme în vederea aderării Moldovei la UE. „Vedem o evoluție lentă, dar totuși este un trend stabil, începând cu luna august, o creștere treptată cumulat cu circa 3% a opțiunii „da”, o scădere treptată cu circa 2,5% a opțiunii „nu”, un număr destul de stabil de indeciși pe parcursul ultimelor două luni. În mod foarte interesant și în contrast cu alegerile prezidențiale, vedem că sunt foarte puțini cei care refuză să răspundă la această întrebare”, a subliniat președintele WatchDog.MD.
Potrivit lui Valeriu Pașa, cele două campanii, una prezidențială și cealaltă pentru referendum, merg pe trenduri diferite și nu se influențează reciproc. 54,2% din respondenți consideră corectă decizia de a organiza simultan alegerile și plebescitul, în timp ce în septembrie erau de acord cu aceasta 45,5%. Totodată, a scăzut de la 43,8% la 35,5% numărul celor care califică greșită decizia de a desfășura concomitent scrutinul prezidențial și referendumul constituțional.
Șeful asociației WatchDog a menționat că „sunt rezultate îmbucurătoare la întrebarea dacă cetățenii cunosc cum va fi formulată întrebarea supusă referendumului”. În luna septembrie, nici o treime din respondenți, mai exact doar 29,9% au răspuns că știu cum este formulată întrebarea la referendum, iar într-o lună indicatorul s-a ridicat la 55,1%.
Valeriu Pașa a comunicat că se observă o creștere puternică, față de luna precedentă, a numărului celor care spun că vor vota la ambele scrutine. Pe de altă parte, scade considerabil numărul celor care răspund că vor merge și vor lua buletinul doar pentru alegerile prezidențiale. „Interpretăm asta prin activitatea campaniilor atât în susținerea aderării la UE, cât și împotrivă. Vedem că, probabil, sunt mai mulți cei care sunt împotriva aderării la Uniunea Europeană și au decis să meargă și să-și exprime opțiunea de vot”, a explicat Valeriu Pașa.
Aproape jumătate din respondenți consideră că majoritatea populației din Moldova susține aderarea țării la UE, în timp ce 31,3% sunt de părere că majoritatea este contra aderării. 69,4% consideră că acest referendum contează pentru integrarea în UE, 57% sunt de părere că plebiscitul va stabili într-o manieră ireversibilă parcursul de politică externă a țării, iar 41,6% au răspuns că nu este un moment potrivit pentru referendum.
Sondajul a fost efectuat în perioada 11-16 octombrie, pe un eșantion de 1034 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, și are o marjă de eroare de +/- 3,05%.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.